Acțiuni ale polițiștilor din județul Brașov- bărbat cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Acțiuni

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea siguranței rutiere   Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectueză cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. În fapt, la data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 19.00, un bărbat, în vârstă de 48 ani, care conducea un autovehicul … Citește mai multAcțiuni ale polițiștilor din județul Brașov- bărbat cercetat penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

Copilaș născut acasă – Bătaia de joc a ediliilor locali

Membrii echipajului SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit astăzi în jurul orei 13.19 pentru acorodarea primului ajutor calificat în cazul unei tinere însărcinate care se afla la domiciliu, în comuna Grădiștea, sat Valea Grădiștei, aflată într-o zonă greu accesibilă. Pentru a ajunge la locul intervenției, paramedicii … Citește mai multCopilaș născut acasă – Bătaia de joc a ediliilor locali

Acțiuni ale polițiștilor din județul Alba-verificări la 31 de puncte de colectare materiale feroase și neferoase

Acțiune a polițiștilor pentru siguranța transporturilor   Polițiștii din Alba au participat la o acțiune organizată la nivel european. Aceștia au acționat pentru siguranța cetățeanului și asigurarea integrității infrastructurii critice.   În perioada 13-14 noiembrie 2019, polițiștii de la ordine publică rutieră și investigații criminale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Alba și polițiști din … Citește mai multAcțiuni ale polițiștilor din județul Alba-verificări la 31 de puncte de colectare materiale feroase și neferoase

Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal F.C. Argeș –F.C. Petrolul Ploiești

Măsuri de ordine publică

Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal F.C. Argeș –F.C. Petrolul Ploiești Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ”Basarab I” Argeş va asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor, la partida de fotbal disputată între echipele F.C. Argeș – F.C. Petrolul Ploiești, pe stadionul Nicolae Dobrin din municipiul Piteşti, sâmbătă, 16 noiembrie, începând cu ora … Citește mai multMăsuri de ordine publică la meciul de fotbal F.C. Argeș –F.C. Petrolul Ploiești

Acțiuni ale polițiștilor brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere

Acțiuni

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea siguranței rutiere   La data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 18.00, pe str. I.L. Caragiale din mun. Brașov a avut loc accident rutier în următoarele împrejurări: Un conducător auto, care se deplasa pe str. I.L.Caragiale a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit două autoturisme parcate. … Citește mai multAcțiuni ale polițiștilor brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere

“Familia și diabetul” – campanie de testare a glicemiei  cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului

“Familia și diabetul” – campanie de testare a glicemiei  cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului   În fiecare an, in data de 14 noiembrie,  de Ziua Mondială de Luptă Împotriva  Diabetului Zaharat, au loc evenimente care își propun să atragă atenția asupra problemelor de importanță majoră în privința diabetului zaharat și să mențină această patologie … Citește mai mult“Familia și diabetul” – campanie de testare a glicemiei  cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului

Cinci bărbați sunt cercetați penal după ce au fost prinși în flagrant în timp ce tăiau și sustrăgeau material lemnos în Sibiu

material

Cinci bărbați sunt cercetați penal după ce au fost prinși în flagrant în timp ce tăiau și sustrăgeau material lemnos             Ieri, 13 noiembrie, în urma unui apel 112, polițiștii din Hoghilag au prins în flagrant 5 bărbați care sustrăgeau material lemnos de pe raza unui ocol silvic.             Polițiștii Postului de Poliție Hoghilag au … Citește mai multCinci bărbați sunt cercetați penal după ce au fost prinși în flagrant în timp ce tăiau și sustrăgeau material lemnos în Sibiu

Bărbat urmărit național, prins la Sibiu

Bărbat

Bărbat urmărit național, depistat de polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr La data de 13.11.2019, în jurul orei 1600, în baza datelor și informațiilor obținute, polițiști din cadrul Secției nr.1 Poliție Rurală Șelimbăr au depistat un bărbat urmărit în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea emis de instanță. Bărbatul, în vârstă de … Citește mai multBărbat urmărit național, prins la Sibiu

SCJU Sibiu – implicat activ în salvarea de vieți omenești prin activitatea de transplant

Între 11-13 noiembrie a avut loc la București cea de-a IX-a Reuniune națională a tuturor coordonatorilor de transplant din România și a persoanelor responsabile cu identificarea donatorilor potenţiali aflaţi în moarte cerebrală (KDP). La eveniment au participat și reprezentanții SCJU Sibiu, angrenați în activitatea de transplant: Dr. Tiberiu Toabeș, coordonatorul local de transplant respectiv Dr. … Citește mai multSCJU Sibiu – implicat activ în salvarea de vieți omenești prin activitatea de transplant