aorr academia-nationala-bodyguard vulcanizare vulcanizare
assault

Întâlnire oficială între șefii Poliției de Frontieră din România și Ungaria

În data de 29 ianuarie 2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Artand
– Borş, s-a desfăşurat întâlnirea şefilor autorităţilor cu
atribuţii la frontieră din România şi Ungaria._
Delegaţia Poliţiei de Frontieră Române a fost condusă de domnul
chestor principal de poliţie Liviu Bute, împuternicit inspector
general al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, iar
delegaţia Ungariei de către domnul general maior de poliţie dr.
Halmosi Zsolt, adjunct al inspectorului general al Inspectoratului
General al Poliţiei Ungare.
Cu ocazia întrevederii, şefii celor două instituţii au analizat
stadiul şi perspectivele cooperării româno-ungare, în domeniile
aflate în competenţa celor două instituţii, inclusiv măsurile
propuse pentru eficientizarea controlului la frontiera dintre cele două
ţări.
În mod concret, au fost dezbătute probleme actuale înregistrate la
frontiera comună, respectiv aspecte ce vizează desfăşurarea
traficului prin punctele de trecere de la granita româno-ungară şi
pentru identificarea unor soluții care să ducă la fluidizarea
traficului de călători şi mijloace de transport internaţional.
De asemenea, a fost analizată evoluţia situaţiei operative
înregistrată la graniţa dintre cele două ţări, acţiunile comune
de prevenire și combatere a migrației ilegale și schimbul operativ de
date și informații care se desfășoară permanent prin punctele
comune de contact, acestea demonstrând eficienţa cooperării
transfrontaliere între autorităţile de frontieră ale celor două
state.

Această întâlnire de lucru se înscrie în programul derulat de
Poliţia de Frontieră Română, în scopul intensificării relaţiilor
de colaborare inter-instituţională, în domeniul frontalier, cu toate
statele vecine, în vederea asigurării securităţii frontierelor.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Give a Comment