17 permise de conducere reținute și 87 de sancțiuni contravenționale acordate de polițiștii sibieni în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au constatat o infracțiune la regimul rutier, au reținut 17 permise de conducere și au aplicat 87 de sancțiuni contravenționale, din care 30 pentru depășirea regimului legal de viteză,  în valoare de peste 26.000 de lei.

 

Exemple semnificative:

La data de 29.09.2020, în intervalul orar 1000–1400, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene împreuna cu cei din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică, sub coordonarea directa la Serviciului Rutier Sibiu, au organizat o acțiune punctuală pe Drumul National 14 pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație rutieră. Cu aceasta ocazie au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.000 de lei.

În intervalul orar 1100–1300, polițiștii au acționat cu preponderență pentru combaterea principalei cauze de producere a accidentelor de circulație rutieră pe drumurile naționale, mai exact viteza. Astfel, în doar 2 ore, polițiștii au depistat 22 de conducători de vehicule care nu au respectat regimul legal de viteză, 8 dintre aceștia au circulat cu viteză de peste 50 km/h peste limita maxima admisă, fiind dispusă măsura reținerii permisului de conducere și suspendarea dreptului de conducere pentru 90 de zile.

Totodată, a fost depistat și un conducător de autovehicul care a circulat sub influența băuturilor alcoolice, aparatul indicând valoarea de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, precum și un conducător de vehicul care pe raza localități Ruși a efectuat manevra de depășire peste marcajul simplu continuu și cel pietonal.

 

Detectiv Sibiu

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar