250 de kilograme de plante de cannabis descoperite de polițiști

250 DE KILOGRAME DE PLANTE SUSCEPTIBILE A FI CANNABIS, DESCOPERITE DE POLIȚIȘTI

 

            În urma a 8 percheziții, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Dâmbovița au indisponibilizat 250 de kilograme de plante susceptibile a fi cannabis, peste 300 de sticluțe de ulei de cânepă și aproximativ 120 de kilograme de semințe de cânepă.

 

video – https://youtu.be/puZOdQQevq4

Începând cu data de 21 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Dâmbovița, au efectuat cercetări într-un dosar penal de trafic de droguri de risc.

Polițiștii au efectuat 8 percheziții domiciliare în județele Dâmbovița, Ilfov, Prahova și în municipiul București, în localitățile Morteni, Afumați, Popești-Leordeni și Ștefești și au  pus  în executare 7 mandate de aducere.

Astfel, au fost descoperite 250 de kilograme de plante susceptibile a fi cannabis, 335 de sticluțe de ulei de cânepă, 123 de kilograme de semințe de cânepă și o tonă de masă verde, ce a fost sigilată corespunzător.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii mai 2020, cei în cauză ar fi cultivat cânepă cu conținut de THC pe 6 hectare, în localitatea Morteni, fără a deține o autorizație necesară în acest sens.

Ulterior, masa vegetală obținută ar fi fost transportată pentru uscare într-o hală din localitatea Afumați.

Plantația ar fi fost înființată în scopul procesării și extragerii uleiului de cânepă pentru folosirea terapeutică, nefiind destinat pieței de consum.

Doibărbați, de 52 și 44 de ani, bănuiți de trafic de droguri de risc, au fost reținuți pentru 24 de ore.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al  Direcției Operațiuni Speciale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, brigăzilor de combaterea a criminalității organizate din Ploiești și București, precum și al Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov.

În activități au fost angrenați și jandarmii Grupării Mobile de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, precum și jandarmi din Dâmbovița.

 

 

 

Detectiv Sibiu

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar