5 persoane audiate – Prejudiciu de 12.000.000 de Euro

DIICOT

La data de 09.01.2020, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul de Combatere a Macrocriminalității Economico – Financiare au efectuat un număr de 8 percheziții domiciliare pe raza teritorială a județului Ilfov și a municipiului București, în baza a 3 mandate europene de anchetă, emise de autoritățile franceze în cadrul unei operațiuni desfășurate simultan la nivelul a 9 state din UE, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare a banilor, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale.

În fapt s-a reținut că, în perioada 2016-2018, a fost constituit un grup infracțional organizat, care a acționat în ceea ce privește falsificarea de documente și efectuarea altor manopere dolosive, pentru a evita plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) în cadrul unor importuri de autoturisme din Germania în Franța.
În urma cercetărilor efectuate de către autoritățile franceze a rezultat implicarea în această activitate infracțională a mai multor persoane fizice și juridice aflate pe teritoriul României, care împreună cu ceilalți membrii ai grupului infracțional au creat un carusel, prin intermediul căruia au achiziționat mai multe autoturisme de lux, preponderent din Germania și livrate direct în Franța, deși scriptic treceau prin firme de tip fantomă situate în alte state (printre care și România).
Astfel, deși pe parcursul operațiunilor, TVA-ul nu era plătit, pe baza unor declarații de TVA completate în fals se eluda plata acestuia către bugetul statului francez.

Prejudiciu 12.000.000 de Euro

Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 12 milioane de euro.
Cu ocazia perchezițiilor domilciliare efectuate pe teritoriul României, au fost identificate si ridicate mai multe bunuri de valoare (ceasuri și bijuterii),precum și suma de 17.500 euro.
La sediul DIICOT- Structura Centrală au fost conduse în vederea audierii un număr de 5 persoane.
Suportul financiar şi logistic a fost asigurat de către Eurojust.
Acțiunea din România a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Direcției de Investigații Criminale din I.G.P.R., precum și jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei din I.G.J.R.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

  • 60
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar