Acțiuni ale polițiștilor din județul Cluj-o femeie de 46 de ani a furat dintr-un spital

Acțiuni
PICTURE BETH WALSH Mobile phone theft.

CERCETATĂ PENTRU FURT

 

La data de 12 decembrie a.c., poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Cluj-Napoca au identificat o femei de 46 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj. Aceasta este bănuită că la data de 11 decembrie a.c., în timp ce se afla în incinta unui spital din municipiul Cluj-Napoca, ar fi sustras de la o femeie, un telefon mobil.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

REŢINUT ŞI CERCETAT PENTRU FURT CALIFICAT

 

La data de 12 decembrie a.c., în urma unei acţiuni desfăşurte în comun, poliţiştii Secţiilor 1 şi 2 Poliţie Cluj-Napoca au depistat şi reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 40 de ani, din Cluj-Napoca. Acesta este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt (10 acte materiale), faptă prevăzută şi pedepsită de codul penal.

Bărbatul este bănuit că în perioada septembrie – noiembrie a.c., ar fi sustras din mai multe locuinţe şi sedii ale unor societăţi comerciale de pe raza municipiului Cluj-Napoca, de unde a sustras mai multe bunuri, respectiv aparatură electronică, scule electrice, diverse sume de bani, etc.

La expirarea perioadei de reţinere, bărbatul va fi prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

Ceretările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a băsrbatului.

Update:

Bărbatul reţinut de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda la data de 11 decembrie a.c., a fost prezentat în faţa magistraţilor Judecătoriei Turda. În baza probatoriului Administrat în cauză, magistraţii au emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

INFRACȚIUNE RUTIERĂ

REŢINUT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI

La data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 07.40, poliţiştii Biroului rutier Cluj-Napoca au intervenit la un eveniment rutier cu pagube materiale, produs pe strada Fabricii din municipiul Cluj-Napoca. Cu ocazia activităţilor desfăşurate a reieşit faptul că bărbatul care a provocat evenimentul rutier, respectiv un bărbat în vârstă de 50 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, se află sub influenţa băuturilor alcoolice.

Testarea cu aparatul etilotest a scos în evidenţă o concentraţie de peste 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de bărbat, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore. La expirarea reţinerii, bărbatul va fi prezentat în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR LA CLUJ-NAPOCA

 

La data de 12 decembrie a.c., poliţiştii Secţiilor 1 – 7 Poliţie Cluj-Napoca în colaboare cu poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca şi poliţişti din cadrul Direcţiei de Poliţie Locală Cluj-Napoca, au organizat şi desfăşurat o acţiune de prevenire a infracţiunilor stradale şi prevenirea accidentelor rutiere.

În cadrul acţiunii au fost vizate zonele pieţelor agroalimentare pentru prevenirea furturilor din autoturisme, din buzunare, genţi sau poşete. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost legitimate 67 de persoane, au fost controlate 46 de vehicule şi au fost verificate 4 societăţi comerciale.

Abaterile constatate au impus aplicarea a 19 sancţiuni contravenţionale, 2 pentru abateri de la legislaţia privind comerţul stradal autorizat, conform Legii 12/1990, 2 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, conform Legii nr. 61/1991, celelalte 15 fiind aplicate pentru abateri de la legislaţia rutieră în vigoare, conform OUG 195/2002. De asemenea, a fost reţinut în vederea suspendării dreptului de conduce pe o perioadă determinată 1 permis de conducere, respectiv pentru conducere sub influenţa alcoolului.

 

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
Detectiv Sibiu

  • 19
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar