Acțiuni ale polițiștilor din județul Alba- cercetat pentru distrugere și refuz de recoltare a mostrelor de sânge

Acțiuni

Arestat preventiv pentru violență în familie

 

Polițiștii din Aiud l-au reținut pe un bărbat care, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, și-ar fi agresat fiul, provocându-i, cu un briceag, leziuni superficiale la un braț. Bărbatul a fost prezentat în fața magistraților și va fi cercetat în stare de arest preventiv.

La data de 11 ianuarie 2020, în jurul orei 18,20, în urma unui apel prin 112, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au intervenit la o locuință din localitatea Meșcreac, comuna Rădești, unde au fost semnalate fapte de violență în urma cărora o persoană a suferit leziuni.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că un bărbat de 50 de ani, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi avut discuții contradictorii cu fiul său, în vârstă de 24 de ani, legate de dreptul de proprietate asupra turmei de oi, împrejurare în care l-ar fi tăiat, pe tânăr, cu un briceag, la un antebraț.

Tânărul a fost transportat la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.

Față de bărbatul agresiv, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru violență în familie și au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior l-au prezentat în fața magistraților.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lână Judecătoria Aiud l-au prezentat pe reținut în fața judecătorului de dreptul și libertăți din cadrul Judecătoriei Aiud, care a emis, pe numele său, un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate.

Cercetat pentru distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și refuz de recoltare a mostrelor de sânge

Un tânăr din județul Botoșani a fost reținut de polițiștii Serviciului Rutier după ce a distrus mai multe bunuri într-o stație de carburanți și a refuzat să se supună testării privind consumul de alcool sau substanțe interzise. În pus, tânărul s-a manifestat nefiresc și a fost necesară încătușarea.

La data de 11 ianuarie 2020, în jurul orei 21.30, în urma uni apel prin 112, polițiștii Serviciului Rutier au intervenit în zona unei stații de carburat situată pe DN 7, în afara localității Șibot, unde a fost semnalat un incident în care a fost implicat un autoturism.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că un tânăr de 29 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pătruns cu acesta pe platforma stației de carburanți unde ar fi intrat în coliziune cu mai multe bunuri după care ar mai fi rulat aproximativ 100 de metri, pe DN 7, iar ulterior ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, intrând în șanțul de pe marginea drumului.

La sosirea echipajelor de poliție, tânărul nu purta obiecte vestimentare și avea un comportament total inadecvat.

Polițiștii l-au încătușat, iar ulterior l-au condus la spital unde a refuzat să se supună oricărui tip de testare. Acesta a fost condus la sediul poliției unde i-a fost întocmit dosar penal pentru distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și refuz sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice.

Totodată, fată de acesta a fost luată măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.

Cercetările sunt continuate.

Infracțiuni rutiere

La data de 10 ianuarie 2020, în jurul orei 21.00, polițiștii rutieri din Baia de Arieș l-au depistat pe un tânăr de 23 de ani, din localitatea Sălciua, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul nu figurează ca fiind  înmatriculat sau înregistrat în circulație, motiv pentru care, față de conducătorul auto a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat și conducere fără permis.

La data de 10 ianuarie 2020, în jurul orei 23,20, polițiștii rutieri din Baia de Arieș l-au depistat pe un bărbat de 31 de ani, din localitatea Sălciua, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Piața Băii din Baia de Arieș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Accidente rutiere

 

La data de 11 ianuarie 2020, în jurul orei 15.00, o femeie de 34 de ani, din localitatea Bucerdea Vinoasă, în timp conducea un autoturism pe DC 195, pe raza localității Bucerde Vinoasă, a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în coliziune cu un cap de pod situat pe partea dreaptă a sensului său de deplasare.

În urma accidentului, conducătoarea auto a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportată la spital. Acesta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate.

La data de 12 ianuarie 2020, în jurul orei 18,20, un tânăr de 25 de ani, din Aiud, în timp ce conducea un autoturism pe strada Moților din municipiu, într-o curbă ușoară nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și a intrat in coliziune cu un stâlp.

În urma accidentului, o tânără de 19 de ani, pasageră pe locul din dreapta față a autoturismului, a decedat, iar conducătorul auto a suferit leziuni corporale grave.

Din cauza stării de sănătate, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre de sânge pentru a se stabili dacă a fost sau nu sub influența băuturilor alcoolice.

Cercetările sunt continuate.

 

Amplasarea radarelor în perioada 14 ianuarie 2020

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac

 

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

 

Detectiv Sibiu

  • 25
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar