Acțiuni ale polițiștilor brașoveni-dosar penal pentru violență în familie

Acțiuni

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea siguranței rutiere

 

  • La data de 14 noiembrie a.c. , în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 20 ani, care conducea o motocicletă pe DJ102A, pe raza localității Viștea, jud. Brașov.

Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date a Poliției Române, cadrele de poliție au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere, iar motocicleta nu este înmatriculată.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

  • Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

În fapt, la data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 19.30, cadrele de poliție au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 59 ani, care conducea un autovehicul pe str. Lungă din mun. Codlea, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.55 mg/ alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu

 

  • La data de 14 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat, în vârstă de 46 ani din jud. Brașov.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, cadrele de poliție au stabilit faptul că la data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, în vârstă de 45 ani, în timp ce se aflau la locuința de domiciliu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții contradictorii.

În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză, dispunându-se păstrarea unei distanțe minime de 100 m față de persoana vătămată.

De asemenea, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea unui climat de siguranță publică

 

  • La data de 14 noiembrie a.c., în intervalul orar 16.00-20.00, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Feldioara, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier, Biroului Rutier și luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, au organizat și desfășurat o acțiune pe linia respectării normelor de circulație rutieră, verificarea în trafic a mijloacelor auto, care transportă animale vii, tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă legislația în domeniul silvic, precum și combaterea activităților ilegale comise la unitățile comerciale, baruri și locuri pretabile comiterii de fapte antisociale.

În cadrul acțiunii au fost efectuate 3 verificări pe linie economico-financiară și au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 28/1999 și 1 sancțiune contravențională, în valoare de 2.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990.

De asemenea, pe linie rutieră, au fost verificate 65 autovehicule, legitimate 73 de persoane și au fost efectuate 42 testări alcoolscop.

Polițiștii rutieri au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 1.750 lei și au reținut 1 permis de conducere pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002R.

Totodată, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.900 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991.

 

  • La data de 14 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov au identificat un bărbat, în vârstă de 35 ani din mun. Codlea, jud. Brașov, care deținea, fără drept, o armă neletală supusă autorizării.

Polițiștii au ridicat arma în vederea continuării cercetărilor și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

  • 18
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar