Acțiuni ale polițiștilor brașoveni pentru menținerea siguranței rutiere

acțiuni

Acțiuni ale polițiștilor pentru menținerea siguranței rutiere

 

  • La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 03.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, o femeie, în vârstă de 25 ani, care conducea un autovehicul pe str. 15 Noiembrie din mun. Brașov, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătoarei auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.63 mg/l alcool pur. În consecință, aceasta a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetările.

 

  • Polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

În fapt, la data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 21.00, cadrele de poliție au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 23 ani, care conducea un autovehicul pe str. Șirul Livezii din mun. Brașov, jud. Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.53 mg/l alcool pur. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

  • 34
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar