Acțiuni ale polițiștilor din Cluj – bărbat de 63 de ani prins beat la volan

bărbat de 63 de ani

REŢINUT PENTRU CONDUCERE SUB  INFLUENŢA ALCOOLULUI

 

La data de 3 octombrie a.c., în jurul orei 10.00, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat un bărbat de 63 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Someşeni, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Testarea cu aparatul etilotest a scos în evidenţă o concentraţie alcoolică de peste 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de bărbat, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea  unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

REŢINUŢI ŞI CERCETAŢI PENTRU FURT

La data de 3 octombrie a.c., poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Sibiu, au pus în aplicare 4 mandate de percheziţie, la locuinţele a 2 persoane cercetate sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Au fost efectuate 4 percheziţii domiciliare, 3 în municipiul Sibiu şi o perchiziţie în comuna Roşia, judeţul Sibiu, precum şi 2 percheziţii auto.

În urma percheziţiilor, au fost găsite şi ridicate mai multe bunuri şi valori a căror provenienţă nu a putut fi justificată de cei doi bărbaţi, precum şi un autoturism folosit de aceştia la comiterea unor furturi din locuinţă pe raza judeţului Cluj.

În consecinţă, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a doi bărbaţi în vârstă de 42 şi 47 de ani, ambii din municipiul Sibiu. La expirarea perioadei de reţinere, cei doi bărbaţi vor fi prezentaţi în faţa magistraţilor în vederea dispunerii altei măsuri preventive.

 

ARESTAT PENTRU VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE

 

Update:

Bărbatul reţinut de către poliţişti pentru violenţă în familie a fost prezentat în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. În urma probatoriului administrat în cauză, magistraţii au emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Reamintim că bărbatul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de violenţă în familie, lipsire de libertate în mod ilegal, după ce acesta a încălcat prevederile ordinului de protecţie emis împotriva sa.

ACTIVITĂŢI DE INFORMARE ŞI PREVENIRE

 

La data de 3 octombrie a.c., poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Cluj-Napoca au desfăşurat următoarele activităţi de informare şi prevenire:  în intervalul 09.30 – 11.30, poliţiştii au fost prezenţi la Școala de Șoferi Alfa unde au desfăşurat o activitate de prevenire a accidentelor rutiere, la care au participat 60 de persoane care au dreptul de a conduce suspendat pentru diferite abateri pe linie rutieră.

S-au prezentat principalele cauze ale accidentelor rutiere care au avut loc pe raza județului Cluj, punându-se un puternic accent pe respectarea regulilor de circulație și adoptarea unei conduite preventive în trafic în intervalul 12.30 – 13.30, au desfășurat  activităti de informare și prevenire la Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Cluj-Napoca, județul Cluj. La activitate au fost prezentate teme referitoare la prevenirea bullyingului și siguranță pe internet, fiind prezenți 28 elevi din clasa a III-a, însoțiți de cadru didactic.

MANDAT DE EXECUTARE A PEDEPSEI PUS ÎN APLICARE

 

La data de 3 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Turda au identificat şi reţinut un bărbat de 32 de ani, din municipiul Turda, judeţul Cluj, pe numele căruia magistraţii Judecătoriei Turda au emis o hotărâre privativă de libertate, acesta fiind condamnat pentru comiterea infracţiunii de conducere fără permis, pedeapsa fiind de 2 ani şi 10 de închisoare

Bărbatul a fost condus şi predat de poliţişti la Penitenciarul Gherla în vederea executării pedepsei.

RAZIE A POLIŢIŞTILOR LA BACIU

 

La data de 3 octombrie a.c., între orele 06:00 – 10:00, polițiștii din cadrul Poliției

municipiului Cluj-Napoca, Secția 3 Poliție Rurală Baciu, au acționat pentru

prevenirea faptelor antisociale, a furturilor din locuințe, menținerea ordinii și liniștii publice și depistarea persoanelor urmărite.

 

La acțiune au participat efective mărite de polițiști din cadrul Secției 3 Poliție

Rurală Baciu, Biroului Rutier, Serviciului Criminalistic, precum și jandarmi din

cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

 

Acțiunea s-a derulat, cu precădere, în zona localităților Deusu, Vechea, Padureni şi Satu Lung.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 21 de persoane și au fost puse în executare 2 mandate de aducere. De asemenea, 9 persoane bănuite de comiterea unor fapte

antisociale au fost conduse la sediul unității de poliție.

Pentru neregulile constatate, s-au aplicat 17 sancțiuni contravenţionale. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 61/1991, a O.U.G. 55/2002 și a O.U.G. 195/2002.

Polițiștii rutieri au retras 3 certificate de înmatriculare și au reținut 3 permise de conducere pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. De asemenea, a fost constatată o infracțiune de conducere pe drumurile publice fara permis.

 

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

 

Detectiv Sibiu

  • 16
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar