Activităţi specifice derulate de poliţiştii braşoveni pentru menţinerea siguranţei rutiere

Activităţi

Activităţi specifice derulate de poliţiştii braşoveni pentru menţinerea siguranţei rutiere

 

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, dosare instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

  • La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 00.40, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au depistat în trafic, un bărbat în vârstă de 31 ani, care a condus un autoturism pe str. Nicolae Bălcescu din municipiul Brașov, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,86 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

  • La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 21,15, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 58 ani, care a condus un autoturism pe str. Ciprian Porumbescu din municipiul Brașov.

Cu ocazia testării conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului  în aerul expirat, rezultatul a fost 0.47 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar