Polițiștii din județul Alba, la datorie, de Ziua Naţională

Alba

LA DATORIE, DE ZIUA NAŢIONALĂ

 

Poliţiştii din Alba vor fi la datorie pe toată perioada manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României. Peste 400 de poliţişti vor participa la misiunea de menţinere a siguranţei publice cu ocazia manifestărilor publice prilejuite de aniversarea celor 101 ani de la Marea Unire de la Alba Iulia.  

 

Cu ocazia manifestărilor publice dedicate sărbătoririi ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI – 1 DECEMBRIE şi a celor 101 ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a luat măsuri pentru intensificarea acţiunilor, suplimentarea efectivelor de siguranţă publică şi prezenţa echipajelor de poliţie rutieră în locurile în care urmează să se desfăşoare manifestări publice şi în special în municipiul Alba Iulia.

În acest sens, sâmbătă, 30 noiembrie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va acţiona cu 197 de poliţişti din structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale şi alte formaţiuni, care vor folosi 84 de mijloace auto, în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică şi care, alături de jandarmi şi lucrători ai Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă, vor asigura menţinerea ordinii şi liniştii publice şi îi vor sprijini pe cetăţeni.

În data de 1 Decembrie 2019, peste 270 de polițiști vor fi la datorie, pe raza municipiului Alba Iulia și pe principale artere rutiere care duc spre municipiul reședință de județ, și vor acționa pentru fluidizarea traficului, prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională și vor asigura intervenția la evenimente.

Polițiștii de ordine publică, împreună cu poliţiştii de investigaţii criminale, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea infracționalității stradale, iar poliţiştii Serviciului Transporturi vor intensifica acţiunile de patrulare în staţiile de cale ferată şi pe trenurile de călători, în scopul prevenirii şi combaterii infracţiunilor contra patrimoniului şi a celor comise cu violenţă.

Aparatele radar din dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba vor fi folosite pentru combaterea excesului de viteză şi prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei.

Totodată, în Alba Iulia, Inspectoratul de Poliţiei Judeţean Alba, va participa, alături de celelalte forţe ale Ministerului Afacerilor Interne, la parada militară, cu 19  poliţişti şi 6 autospeciale din dotarea formaţiunilor de poliţiei rutieră, ordine publică, acţiuni speciale şi criminalistic.

Cetăţenii care vor participa la manifestările publice din Alba Iulia, prilejuite de Sărbătorirea Zilei Naţionale a României, sunt rugaţi să respecte restricţiile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri şi să parcheze doar în locurile special amenajate.

În acest sens, reamintim principalele restricții de circulație:

 

În data de 30 noiembrie

  • pentru ceremonial militar de depunere de coroane și jerbe de flori – între orele 10:00 – 11:30 : Bd. Ferdinand I, Piața Ion I.C. Brătianu, Piața Iuliu Maniu, str. Ardealului, str. Olteniei, str. București, str. Basarabiei, str. Frederic Mistral;
  • pentru evenimentele din cadrul Festival de România – între orele 11:00 – 23:00 –  Unirii (de la bariera de acces în Cetatea Alba Carolina).

În data de 01.12.2019:

  • între orele 07:00 – 09:00 – Bd. Ferdinand I, Piața Ion I.C. Brătianu, Piața Iuliu Maniu, str. Ardealului, Calea Moților, bd. Horea;

 

  • între orele 10:00 – 15:00 – str. Tache Ionescu, bd. Încoronării, bd. Horea, str. Ghe. Pop de Băsești, str. Lalelelor, str. Crișan, str. Cetății, str. Apulum, str. Izvorului, str. Dr. Ion Rațiu, str. Ion Agârbiceanu, Calea Moților (de la intersecția cu str. Doinei până la bd. Revoluției), str. 9 Mai, str. Timotei Cipariu, str. Ștefan cel Mare, str. Septimius Severus, bd. Revoluției (de la intersecția cu Calea Moților până la str. Lalelelor), str. Vânătorilor, str. Toporașilor, str. Cloșca, str. Arnsberg, bd. Transilvaniei, str. Vasile Goldiș;
  • – între orele 08:00 – 15:00 – str. 9 Mai.
  • între orele 09:00–23:00 – Bd. 1 Decembrie 1918 (de la intersecția cu str. Vasile Goldiș până la intersecția cu str. Cloșca), str. Cloșca (de la intersecția cu str. Brădișor până la bd. 1 Decembrie 1918), str. Unirii, str. Mitropolit Șterca Șuluțiu, str. Mihai Viteazul, str. Aurel Vlaicu, str. Crișan, Aleea Sf. Capistrano;

În vedere asigurării unui climat de siguranţă corespunzător pe perioada în care este sărbătorită Ziua Naţională a României, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin efectivele de care dispune, este pregătit să răspundă prompt la orice sesizare sau reclamaţie a cetăţenilor.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar