ANIMAL LIFE i-a scris lui Adrian Bibu

ANIMAL LIFE i-a scris lui Adrian Bibu

 

Campania „FII PRIMARUL SIBIULUI!” inițiată de platforma „SIBIBU-Sibiul lui Adrian Bibu” continuă să centralizeze recomandări cu privire la dezvoltarea orașului, dar și opinii cu privire la administrarea sa. Mesajele transmise până în prezent pe adresa [email protected] sunt semnate de sibienii preocupați de infrastructura rutieră, de cea școlară, de locuitori interesați de mari proiecte și de îmbunătățirea calității vieții, în general.

Animal Life este una dintre organizațiile care au decis, la fel ca și alte ONG-uri și antreprenori sibieni, să dea curs îndemnului de a-i scrie lui Adrian Bibu, transmițând mai multe sugestii privind “o dezvoltarea durabilă și corectă a orașului”.

“Asociația pentru Protecția Animalelor și a Naturii Animal Life răspunde invitației d-lui Adrian Bibu și transmite următoarele:

Se discută în ultimii ani despre dezvoltare durabilă, despre strategia de adaptare la schimbările climatice, oraș verde și protejarea mediului înconjurător. Toate acestea rămân însă concepte abstracte și adesea cuvinte goale, dacă nu începem să conștientizăm faptul că „protejarea mediului” se traduce de fapt în calitatea vieții noastre, în sănătatea umană.

Propunerile noastre pentru o dezvoltarea durabilă și corectă a orașului sunt următoarele:

  1. Să se stabilească prin hotărâre de consiliu ca orice proiect de modernizare, construcție a străzilor să conțină obligatoriu (cu excepții bine argumentate) pistă de biciclete și copaci. Vara, marile artere, dar și străduțele de cartier devin un infern de asfalt și beton în care deplasarea pe jos sau cu bicicleta devin un risc pentru sănătate.
  2. Planificarea toaletării copacilor, a deratizărilor, a stropirii spațiilor verzi și a parcurilor se va face doar după consultarea unui specialist ecolog. Se previn astfel otrăvirea faunei mici din parcuri (pentru că se face deratizarea în anotimpul nepotrivit) stricarea zonelor verzi și intoxicarea aerului.
  3. Protejarea surselor de apă / a malurilor râurilor și a pârâurilor prin verificarea strică, prin comisii mixte (reprezentant primărie, DSV, Garda de Mediu) a poluatorilor atât firme cât și persoane fizice, ecologizări periodice. (Curățarea Cibinului prin sistem asemănător celui de la Cluj a fost propusă deja de dl. Bibu anul trecut în Consiliul Local). De asemenea evitarea construcțiilor de orice fel (inclusive piste de promenade etc) lângă apă.
  4. Identificarea zonelor problemă de la marginea orașului: aceste zone, în care sunt aruncate deșeuri din construcții și abandonate animale vor fi monitorizate periodic de către o echipă formată din reprezentanți ai Poliției Locale și a Gărzii de Mediu, (probleme mari sunt spre exemplu în zona Gușterița) pentru identificarea persoanelor care fac probleme.

  5. Desemnarea Zonei Gușterița ca și zonă protejată – limitarea accesului cu vehicule motorizate în pădure în perioada de primăvară.
  6. Niciun cartier nu se mai construiește fără a fi prevăzut un parc / grădină urbană. Aici nu ne referim la locuri de joacă pentru copii, ci la un spațiu cu copaci și plante care să ofere o oază de verdeață și aer curat pentru locuitorii din zonă.
  7. Reamenajarea în școlile sibiene a grădinilor / serelor – în care copiii pot învăța despre plante și se pot relaxa.
  8. Prevenirea risipei alimentare: realizarea unei rețele de ajutorare între restaurant / magazine / azile, case de tratament, cantine sociale, adăposturi etc – cu un posibil parteneriat între Primărie și ONG-uri interesate.
  9. Grădini pentru cei fără grădină – alocarea în anumite zone, de terenuri pentru cultivare pe care sibienii le pot închiria contra unei sume modice și le pot cultiva. Reglementările vor fi însă stricte: nu trebuie alterată imaginea, nu se construiește nimic, gardurile sunt standard, amenajate de primărie, etc.
  10. Cimitir de animale.
  11. Aplicarea legii 258/2013 privind obligativitatea castrării, a microcipării și a vaccinării câinilor cu stăpân prin realizarea unui parteneriat între Primăria Sibiu – DSVSA Sibiu – Animal Life Sibiu.
  12. Să se stabilească prin HCL ca orice proiect de modernizare, construcție a parcărilor (inclusiv pentru magazine, fabrici, firme) să conțină obligatoriu copaci pentru umbră.

Cu stimă,

Asociația Pentru Protecția Animalelor Și a Naturii Animal Life”

Campania “FII PRIMARUL SIBIULUI!” a fost lansată în scopul de a  oferi o platformă de dialog despre viitorul orașului, sibienii fiind încurajați să-și trimită sugestiile și ideile pe adresa de email: [email protected]

 

Detectiv Sibiu

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

  • 4
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar