Arme și muniții deținute ilegal găsite în casa unui sibian

Deținere ilegală de arme și muniții, în Turnu Roșu

La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 00,15, o femeie a sesizat Postul de Poliție Turnu Roșu cu privire la faptul că un bărbat deține ilegal mai multe arme și muniție.

Polițiștii postului de poliție, precum și cei din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu s-au deplasat de urgență la locuința indicată de pe raza localității Turnu Roșu, unde au identificat mai multe arme neletale supuse autorizării și muniție aferentă. Este vorba despre o pușcă cu aer comprimat cu lunetă, trei pistoale și 237 de alice, care ar aparține unui sibian în vârstă de 35 de ani și care au fost ridicate de polițiști în vederea expertizării.

În cauză, la nivelul S.A.E.S.P. din cadrul I.P.J. Sibiu, s-au întocmit acte premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de deținere ilegală de arme și muniții.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar