Bărbat din Mureș arestat pentru trafic de droguri

ARESTAT PREVENTIV PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Poliţiştii de combatere a criminalității organizate din Târgu-Mureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Târgu-Mureş, cercetează un bărbat, bănuit de trafic de droguri de risc. Față de acesta a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

La data de 9 septembrie a.c., poliţiştii de combatere a criminalității organizate din Târgu-Mureș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Târgu-Mureș, au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza județului Mureș, la locuința unei persoane bănuită de trafic de droguri de risc.

Cu ocazia percheziției și a cercetărilor ulterioare a fost identificată o cultură outdoor de cannabis, constituită din 15  plante în diferite stadii de dezvoltare, împreună cu echipamentele necesare creșterii. Cantitatea de masă verde de cannabis ridicată este de 9 kg.

În urma administrării probatoriului, la data de 9 septembrie a.c., faţă de bărbatul, de 47 de ani, din Târgu Mureș, a fost dispusă măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, iar ulterior, la data de 10 septembrie a.c., instanţa de judecată a dispus măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc fără drept şi cultivarea și deținerea de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. La acțiune au participat şi jandarmi.

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

  • 4
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar