Bețivi inconștienți adunați de pe stradă – la spital din ,,miei” au devenit ,,lei”

În cursul nopții de 2 iulie 2019, în jurul orei 23.30 au ajuns la UPU două echipaje SAJ. Fiecare ambulanță avea câte un pacient, găsiți inconștienți pe str. Luptei. Prima ambulanță a avut un pacient care nu a creat probleme, iar a doua a avut o persoană de sex masculin recalcitrantă. Oamenii de ordine când au văzut acest aspect s-au făcut nevăzuți, angajații ambulanței fiind nevoiți să facă și pe paznicii. În ajutorul celor de pe ambulanță au intervenit 3 bărbați care au reușit să îl imobilizeze pe cel recalcitrant.
Spitalul este un loc predispus la scandaluri, iar siguranța cetățenilor cât și a angajaților instituției pe care o reprezentați PRIMEAZĂ!
Cum comentați atitudinea paznicilor?
Angajații SAJ au dat dovadă de profesionalism și un calm ieșit din comun.

Răspunsul purtătorului de cuvânt

,, Situația la care faceți referire a implicat de două persoane de sex masculin aduse de SAJ în stare avansată de ebrietate, după ce au căzut în stradă;

Conform informațiilor primite din partea firmei de pază, nu a fost necesară intervenția agentului de pază de la postul din UPU. Precizăm că agentul de pază  a fost prezent permanent la fața locului; de asemenea, nu a fost necesară imobilizarea pacienților;

Pacienții au petrecut foarte puțin timp în UPU, aceștia părăsind ulterior unitatea;

Reprezentații UPU nu au solicitat intervenția agenților de pază din alte posturi din cadrul SCJU Sibiu, situația fiind sub control iar personalul UPU, pacienții și aparținătorii nu au fost în pericol.

Vă asigurăm că siguranța cetățenilor și angajaților SCJU Sibiu este o prioritate a instituției noastre iar agenții de pază sunt periodic instruiți în acest sens de către firma de pază de care aparțin” ne-a relatat purtătorul de cuvânt al SCJS Decebal Todăriță.

Spitalul este un loc fierbinte în care siguranța cetățeanului este pe primul loc. Odată ce intervin oamneii prezenți în curtea spitalului pentru a calma spiritele, paza unde era?

Fiecare are nevoie de un loc de muncă, dar în unele cazuri trebuie instalați în posturi oameni capabili și pregătiți pentru orice situație, fie ea și ,,minoră”.

Filmul evenimentului

La data de 2 iunie 2019, 2 tineri au fost aruncați dintr-un taxi, potrivit martorei care a sunat la 112. Doamna era îngrijorată de soarta celor doi, neștiind că aceștia erau beți.

La sosirea ambulanței, cei doi tineri erau inconștienți. Aceștia au fost transportați la U.P.U. Sibiu unde au primit îngrijiri medicale, iar după nici 30 de minute au părăsit instituția.

Potrivit martorilor, se pare că tinerii sunt cunoscuți în cartier ca oameni care consumă băuturi alcoolice necontrolat.

Precizăm faptul că individul care a sosit cu a doua ambulanță, devenise recalcitrant, motiv pentru care trei bărbați au intervenit în ajutorul acestora, paznicii nefiind de găsit.

Instituția trebuie să pună la punct firma de pază, siguranța cetățeanului fiind primordială, iar nonșalanța agenților de pază trebuie pedepsită.

Oricând poate izbucni un conflict spontan, iar victima poți fi chiar tu!

Spitalele ar trebui supravegheate de o Instituție a Statului (IJJ, Poliție Locală etc.,) sau de o firmă de pază spcializată, capabilă să intervină în orice moment. Spitalele din România au la activ foarte multe incidente grave petrecute după anul 1990.

Nu mai aducem aminte de asistenta înjunghiată în urmă cu câteva luni…

Sperăm să fie un semnal de alarmă!

  • 34
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1
Lasă-ne un comentariu

avatar
Harakiri
Guest
Harakiri

Minciuni! Așa zișii agenți sunt inexistenți in caz de incidente!