Cartier din Municipiul Sibiu terorizat de o întreagă familie

În data de 21 iulie a.c. în jurul orei 22.30 un grup de șase persoane, cinci doamne și un domn s-au luat la bătaie ca în familie. Potrivit martorilor, această familie terorizează toată strada fără a ține cont de amenzile pe care le primesc de la oamenii legii. Aproape în fiecare seară se ceartă, iar ca în fiecare competiție câștigătorii sunt premiați.

La fața ocului s-a deplasat un echipaj de poliție al IPJ Sibiu și un echipaj al Poliției Locale Sibiu.

Scandalagii au fost premiați de polițiști cu câte 1000 de Ron, iar pe una dintre doamne cu doar 500 de Ron, aceasta neținând pasul cu cei cinci. Premiul final ajungând la minunata sumă de 5500 de Ron. Amenzile au fost aplicate pentru provocare și participare la scandal.

Ceata de cetățeni ,,europeni” terorizează un cartier întreg

Femei, bărbați,copii, nu contează bătaie să fie.

Potrivit martorilor, în urmă cu o zi unul din protagoniști a spart geamul instituției unde se plătesc taxele de energie electrică și gaz.

În urmă cu o zi

În data de 20 iulie a.c. în jurul orei 13 un  scandal a fost anunțat la poliție. Polițiștii sibieni s-au deplasat la fața locului amendând două doamne cu câte 1000 de lei fiecare.

Nemulțumiți de măsurile loate de polițiști, la ora 17.00 au mai pornit un scandal cu speranța ca vocile lor să fie auzite peste mări și țări.

De data asta polițiștii au amendat o doamnă și un domn cu câte 200 de Ron fiecare.

În ambele cazuri amenzile au fost aplicate pentru provocare și participare la scandal.

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

 

 

  • 44
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar