Cetățean armean prins de poliția de frontieră în timp ce voia să intre în România

Cetățean

                    

Cetăţean armean, care intenţiona să intre fraudulos în România, depistat la P.T.F. Giurgiu

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu – I.T.P.F. Giurgiu au depistat un cetăţean armean, care a încercat să intre fraudulos în România, evitând controlul din punctul de frontieră. 

În data de 11.01.2020, în jurul orei 19.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au observat, în zona adiacentă punctului de frontieră, o persoană de sex masculin care se deplasa pe jos dinspre Bulgaria spre România.

Poliţiştii de frontieră au intervenit pentru interceptarea persoanei, care a fost  condusă la sediul poliției de frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că bărbatul pe numele A.H. este cetățean armean, în vârstă de 33 ani și a fost ajutat de doi cetățeni bulgari să ajungă la frontieră.

Aceştia din urmă au fost identificati ulterior pe raza Municipiului Giurgiu.

Tânărul a declarat că intenţiona să ocolească punctul de frontieră, fără să efectueze formalitățile specifice de control, deoarece dorea să ajungă în Germania și nu deținea documente de călătorie valabile, platind pentru acestă metodă suma de 2000 de euro.

Conform protocolului româno-bulgar, cetăţeanul armean, cei doi cetățeni bulgari și mijloacele de transport  au fost preluate de autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun.

Parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiștii de frontieră giurgiuveni

 

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 260  flacoane cu parfum, inscripționate cu numele unor marci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, pe care un cetățean turc a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 12.01.2020, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au desfăşurat acțiuni specifice pe linia combaterii traficului cu produse contrafăcute, fiind selectate pentru control mai multe mijloace de transport.

Cu ocazia verificărilor amănunțite efectuate, polițiștii de frontieră au descoperit într-un autocar, în compartimentul destinat bagajelor, cantitatea totală de 266 parfumuri, bunuri inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că posesorul este cetățeanul turc S.H. în vârstă 28 de ani. Acesta a declarat că intenționa să le comercializeze şi nu deține documente de proveniență.

Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar valoarea lor, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, se ridică la suma totală de 79.800 lei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit b din Legea 84/1998, cu modificările și completările ulterioare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

 

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

 

Detectiv Sibiu

  • 25
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar