Condițiile meteo se schimbă -ce recomandă polițiștii rutieri

La altitudine, iarna începe să își facă simțită prezența. Pe Transfăgărășan, DN 7C, carosabilul este acoperit cu zăpadă, iar utilajele intervin pentru degajarea drumului. Traficul este deschis pe acest drum național, iar conducătorii auto care îl traversează sunt obligați să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă.

Potrivit unei informări ANM, până la data de 08.10.2019, ora 1000, este în vigoare o informare generală de vreme deosebit de rece, ninsori la munte, precipitații mixte în zonele subcarpatice.

În acest context, polițiștii rutieri vă recomandă

  • înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor. Puteți apela unul dintre numerele de telefon: 9360, 3157566, 3186609 sau 3186631 ale Comandamentului Central de Iarna;
  • adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum (carosabil acoperit cu zăpadă, gheată sau polei);
  • circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara lor. Aceste viteze se recomandă când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă. Conform prevederilor legale în domeniu, aceasta reprezintă o obligaţie a conducătorului de vehicul;
  • folosiţi corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare, cât şi cel de climatizare si dezaburire, pentru a vedea si a putea fi văzuţi in trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei;
  • păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în siguranţa atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile;
  • echipaţi autovehiculul cu pneuri corespunzătoare;
  • operatorii de transport ce deţin autovehicule cu masă mai mare de 3,5 tone, au obligaţia legală de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele și pe drumurile stabilite;
  • rugăm conducătorii auto începători să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanțe mari. De asemenea, le reamintim că, dacă au mai puţin de un an de practică, viteza maximă admisă în afara localităţilor este cu 20 km/h mai mică.

 

În zilele de sâmbătă și duminică, schimbarea condițiilor meteo, echiparea necorespunzătoare a autovehiculelor și neadaptarea vitezei la condițiile meteo-rutiere, au condus la producerea a 9 evenimente rutiere. Acestea sunt soldate doar cu pagube materiale. Toate aceste tamponări s-au produs pe drumurile naționale din județul Sibiu. 4 dintre acestea fiind înregistrate pe DN7, km 244, Boița.

Cu toate că legislația rutieră prevede expres că dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă este obligatorie doar în momentul în care partea carosabilă este acoperită cu precipitații specifice sezonului de iarnă, le recomandăm conducătorilor auto să manifeste responsabilitate în trafic și să îți doteze autovehiculele corespunzător.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

  • 36
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar