EXCLUSIVITATE / Nimic nu se mai poate concesiona fără ,,intervenții” – 10.000 de Euro ,,pila”

În cursul lunii aprilie 2019, a fost înregistrat un denunţ din partea unei persoane de sex masculin, în vârstă de 42 de ani, prin care se aducea la cunoştinţa organelor de urmărire penală faptul că, în acea lună, cu ocazia unei întâlniri întâmplătoare, numitul C.E.N., aflând că denunţătorul este interesat de obţinerea unui teren în concesiune, i-ar fi pretins acestuia suma de 10.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici din cadrul Primăriei Comunei Şelimbăr, jud. Sibiu, şi pentru a-i determina pe aceştia să îi atribuie denunţătorului un astfel de teren în concesiune, fiind astfel efectuate cercetări penale sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 291 alin. 1 C.pen., cu referire la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.

Din cercetările efectuate în cauză s-a reţinut următoarea stare de fapt:

În perioada aprilie – iulie 2019, inculpatul C.E.N., afirmând în mai multe rânduri că îi sunt cunoscuţi funcţionarii publici din cadrul Primăriei Comunei Şelimbăr, jud. Sibiu, printre care şi primarul acestei comune, i-a pretins denunţătorului suma de 10.000 de euro cu titlu de preţ al influenţei, asigurându-l pe acesta din urmă că, în schimbul acestei sume de bani, care ar ajunge la funcţionarii publici cu atribuţii în domeniul concesionării unor suprafeţe de teren de pe raza acestei comune, îi poate determina pe aceştia să îi atribuie în concesiune, în condiţii avantajoase, o suprafaţă de teren în cartierul Tineretului din localitatea Şelimbăr, jud. Sibiu.

Inculpatul cunoștea funcționari publici

Ulterior s-a stabilit că inculpatul C.E.N. cunoştea, într-adevăr, mai mulţi funcţionari publici din cadrul Primăriei Comunei Şelimbăr, însă aceştia din urmă, în ciuda intervenţiilor inculpatului, nu au procedat la atribuirea imediată a unui teren în concesiune denunţătorului.

În acest context, inculpatul C.E.N. l-a asigurat pe denunţător că „va rezolva” dobândirea terenului, iar, după semnarea actelor de concesiune, urmează a primi suma de solicitată cu titlu de preţ al influenţei.

Procurorul a dispus continuarea urmăririi penale

Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, jud. Sibiu, din data de 07.08.2019, s-a dispus efectuarea în continuarea a urmăririi penale faţă de suspectul C.E.N. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art.291 alin. 1 C.pen., raportat la art. 6 alin. 1 din Legea nr.78/2000, fiind apoi dispusă măsura reţinerii suspectului pe o perioadă de 24 de ore.

La data de 08.08.2019, prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, jud. Sibiu, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C.E.N. pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art.291 alin. 1 C.pen., raportat la art. 6 alin. 1 din Legea nr.78/2000, fiind apoi întocmit un referat prin care se solicită Judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu luarea măsurii arestării preventive a acestui inculpat pe o perioadă de 30 de zile.

Pe parcursul cercetărilor penale, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Brigada Operaţiuni Speciale Alba Iulia şi Serviciul Operaţiuni Speciale Sibiu.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Prim procuror Ion Veştemean.

Știrea inițială:

EXCLUSIVITATE / Trafic de influență la Sibiu – omul de afaceri zis ,,Luș” reținut

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Foto: Facebook profil public.

 

 

 

 

  • 39
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar