Extinderea școlii I. L. Caragiale din Sibiu

Un nou proiect pentru educație va primi finanțare din fonduri europene.

Extinderea școlii I. L. Caragiale

Proiectul pentru extinderea școlii I.L. Caragiale de pe strada Vasile Alecsandri a fost depus pentru obținerea finanțării din fonduri europene prin Programului Operațional Regional 2014-2020. Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale. Agenția de Dezvoltare Regională Centru a înștiințat Primăria Municipiului Sibiu că, în urma evaluării, acesta a fost acceptat pentru finanțare, intrând în etapa de precontractare.

Suma totală:

Valoarea totală a proiectului este de 12.510.746,45 lei (inclusiv TVA), din care 250.214,93 lei reprezintă contribuția proprie eligibilă a Municipiului Sibiu.

Un nou corp se va construi

Extinderea se va realiza prin construcția unui nou corp de clădire în care se vor amenaja astfel:

11 săli de clasă, cabinete de fizică, chimie și informatică, o sală multimedia, o bibliotecă cu sală de lectură, o sală de mese cu oficiu, un cabinet medical, un cabinet pentru direcțiune și o cancelarie, o sală de ședințe, un cabinet pentru alimente, vestiare pentru angajați, un atelier mecanic, o arhivă și alte anexe. În același corp se va amenaja o sală de gimnastică cu vestiare și dușuri pentru elevi.

Dotările noului corp sunt de asemenea incluse în proiect, printre acestea numărându-se mobilierul școlar, table interactive, videoproiectoare și sisteme PC.

După semnarea contractului de finanțare, Primăria Sibiu va organiza o procedură de achiziție pentru contractarea lucrărilor propriu-zise. De această investiție vor beneficia peste 500 de elevi împreună cu profesorii care predau aici.

Primarul Sibiului ne asigură că educația are prioritate

“Continuăm să investim în educație și avem proiecte și lucrări în curs în valoare de peste 70 de milioane de lei. Am reușit să atragem finanțare europeană pentru eficientizarea energetică a patru clădiri în care funcționează școlile 1, 21, Radu Selejan și Constantin Noica, pentru extinderea școlii Nicolae Iorga și construcția unei noi creșe în cartierul Terezian. Valoarea acestor proiecte depășind 41 de milioane de lei. Aproape de semnarea contractului de finanțare se află un proiect pentru construcția unei creșe în cartierul Ștrand, iar în evaluare se află cel pentru modernizarea internatului Colegiului Independența, acestea reprezentând investiții în valoare de încă 11 milioane de lei. La acestea se adaugă lucrările din bugetul local pe care le executăm în fiecare an, dintre acestea construcția noului Liceu de Arte fiind cea mai amplă, cu o valoare de peste 20 de milioane de lei” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing Primăria Municipiul Sibiu

  • 22
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar