Acțiuni ale polițiștilor din județul Alba- tânăr reținut pentru furt și tentativă de furt

furt

Reținut pentru furt și tentativă de furt

 

Spiritul de observație și civismul unui tânăr din Alba Iulia a condus la prinderea unui individ care, seara trecută, a spart un magazin și a încercat să fure din alte două. Polițiștii l-au reținut și îl vor prezenta în fața magistraților.

În seara zilei de 3 decembrie 2019, în jurul orei 23,15, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către un tânăr de 28 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că a observat un individ care ar fi încercat să forțeze gratiile unui magazin și un dozator de lapte situate pe strada Vânătorilor din Alba Iulia.

La fața locului s-a deplasat imediat o patrulă de siguranță publică, care, cu ajutorul informațiilor și semnalmentelor puse la dispoziție de tânăr, l-a identificat pe un individ, în vârstă de 25 de ani, din Alba Iulia, care s-a dovedit a fi persoana bănuită de tentativă de furt.

Mai mult, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în aceeași seară, acesta ar fi pătruns, pin efracție, într-un magazin de pe strada Ștefan cel Mare de unde ar fi sustras 30 de pachete de și țigări și suma de 500 de lei precum și într-un magazin de pe bulevardul Revoluției din care nu a sustras nimic.

Față de tânărul de 25 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, pentru furt calificat și tentativă de furt calificat, urmând ca în cursul zilei de azi, 4 decembrie, să-l prezinte în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii sale activități infracționale.

  Au pus în pericol siguranța circulație rutiere

 

La data de 3 decembrie 2019, în jurul orei 18.30, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj l-au depistat pe un bărbat de 40 de ani, din comuna Cenade, în timp ce conducea un tractor, pe raza comunei, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării tractoristului cu aparatul etilotest, a  rezultat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 3 decembrie 2019, în jurul orei 07.30, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, în timp ce acționau pe DJ-704 A, între localitățile Pianu de Jos și Vințu de Jos, l-au depistat pe un bărbat de 63 de ani, din comuna Pianu, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Mandate executate

 

La data de 3 decembrie 2019, în jurul orei 17.30, polițiștii de investigații criminale din Sebeș, sprijiniți de polițiștii din Blaj, l-au identificat și reținut, pe raza municipiului Sebeș, pe un tânăr de 29 de ani, din Blaj, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii.

Tânărul a fost condamnat, de Judecătoria Alba Iulia, la executarea unei pedepse privative de libertate, de  9 luni și 418 zile închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe.

Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.

La data de 3 decembrie 2019, polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Alba Iulia, care îl privește de un bărbat de 33 de ani, din comuna Vințu de Jos.

Acesta a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de un an închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de conducere, pe drumurile publice, a unui autoturism neînmatriculat.

Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.

Amplasarea radarelor în data de 05 decembrie 2019

 

Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj

Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut – Cunţa – limită judeţul Sibiu

Drumul Naţional 7  Săliştea –– Șibot – limită cu judeţul Hunedoara

Drumul Naţional 67C – Sebeş –Petreşti – Săsciori

Drumul Naţional 74 – Ighiu – Zlatna – Feneş – Abrud –– Bucium Cerbu

Drumul Naţional 75 – Câmpeni   – Gârda – Arieşeni

Drumul Naţional 75 – Baia de Arieş – Lupşa

Alba Iulia – Bulevardul Încoronării – Bulevardului Ferdinand I – strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moţilor

Municipiul Sebeş – strada Lucian Blaga, strada Traian

Cugir – strada Victoriei

Ocna Mureş – Războieni – Noşlac

 

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar