Horaţiu Marin, candidat ALDE la Primăria Sibiu: “Măsurile sociale vor deveni o prioritate”

Horaţiu Marin, candidat ALDE la Primăria Sibiu: “Măsurile sociale vor deveni o prioritate”

Un oraş european nu poate lăsa deoparte măsurile sociale. Indiferent despre ce oraș din Uniunea Europeană vorbim, implicit despre  oraşul nostru, Sibiu, trebuie ca viziunea unui primar să includă o prioritate: măsurile sociale.
Sibiul este un oraş aflat pe un trend ascendent in ceea ce privește dezvoltarea economică,  locurile de muncă,  nivelul de trai. De aceea, e foarte importantă  componenta socială.
Eu propun un pariu social sibienilor. Un set de măsuri clare care să diminueze diferenţele şi inechităţile, care să dea o şansă tinerilor şi să sprijine pe cei mai în vârstă. Sunt măsuri bazate pe un studiu al impactului social actual şi de perspectivă în rândul sibienilor.
O primă măsură va fi construirea unei zone noi de blocuri în parteneriat public-privat pentru tineri.
Sibiul deţine terenuri în domeniul public şi privat care pot fi folosite şi  există  o preocupare constantă a investitorilor  pentru  parteneriate în acest domeniu cu Primăria Sibiu.
Acestea vor fi închiriate exclusiv tinerilor care au carte de muncă în Sibiu. La ora actuală,  foarte mulţi tineri vin să muncească în Sibiu şi stau câte 4-6 într-un apartament închiriat de pe piaţă la un preţ foarte mare.
O a doua măsură este dezvoltarea unui campus universitar în parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Primăria Sibiu poate pune la dispoziţie terenul gratuit şi racordarea la reţele şi poate subvenţiona o parte din construcţie. Aici vor putea locui studenţii care vin în Sibiu.
O a treia măsură se referă la asistenţa socială pro-activă. Este imperios necesară aplicarea unui set de măsuri  de  către Direcţia de Asistenţă Socială din Primăria Sibiu, în parteneriat public-privat,  de identificare a nevoilor reale  din comunitate  şi oferirea de servicii sociale la domiciliu, de sprijin sau tip cantină socială la un segment mai mare de beneficiari.
O a patra măsură va fi înfiinţarea de Centre Comunitare de Cartier, spaţii special destinate pentru socializare şi desfăşurarea de activităţi  de relaxare, dezvoltare personală și petrecere a timpului liber de către cetăţenii unui cartier, pe grupe de vârstă, cu precădere  vârstnici.
Pariul meu social cu sibienii va include şi alte măsuri gândite pentru o dezvoltare armonioasă a oraşului.
Un efort deosebit va fi acordat, în parteneriat cu ONG-urile şi Poliţia pentru sprijinul persoanelor dependente de droguri, în număr tot mai mare în oraşul nostru.

 

Detectiv Sibiu

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

  • 15
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar