Hoț buzoian prins la furat în Sibiu

La data de 11 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat, cercetat penal sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de furt calificat.

În fapt, în noaptea de 4/5 octombrie a.c., între orele 00,00 – 01,15, buzoianul, în vârstă de 31 de ani, ar fi pătruns fără drept în incinta caseriei unei societăți din municipiul Sibiu, societate al cărei angajat era, de unde ar fi sustras sumele de 300, respectiv 6.800 de lei.

La data de 10 octombrie a.c., cu sprijinul colegilor din cadrul I.P.J. Buzău, presupusul autor al faptelor a fost identificat și prins pe raza municipiului Râmnicu – Sărat, bărbatul fiind predat apoi polițiștilor sibieni în vederea continuării cercetărilor.

Persoana în cauză a fost reținută 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de aplicare a măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Buzoianul este încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

Foto arhivă

  • 54
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar