Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis cu prilejul lansării expoziției virtuale „Naţiunile Unite – simbolul vieţii, libertăţii şi fericirii”

Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis cu prilejul lansării expoziției virtuale „Naţiunile Unite – simbolul vieţii, libertăţii şi fericirii”

 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 24 septembrie a.c., un mesaj cu prilejul lansării expoziției virtuale „Naţiunile Unite – simbolul vieţii, libertăţii şi fericirii”, organizate de Fundația Inter-Art Aiud.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

La trei sferturi de secol de la crearea ONU, România marchează o premieră mondială prin organizarea expoziției universale „Națiunile Unite – simbol al vieții, libertății și fericirii”.

Este astfel pentru prima dată, în cei 75 de ani de existență ai ONU, când artiști din toate Statele Membre își reunesc contribuțiile într-un proiect mondial deosebit, ca expresie a capacității spiritului uman de regăsire prin solidaritate şi armonie.

Doresc să felicit Fundația „Inter-Art” pentru realizarea acestui proiect, ale cărui piese reunite formează o inedită operă de artă modernă.

Arta a fost dintotdeauna limbajul universal care i-a apropiat pe oameni, dincolo de spațiu și timp. Contribuind permanent atât la înnodarea legăturilor dintre generații, cât și la contactul dintre diversele culturi, arta a reușit să creeze, peste secole, o punte a dialogului între civilizaţii.

Expoziția inaugurată astăzi constituie o frescă simbolică a timpurilor noastre, creată într-un context în care avem nevoie – mai mult decât oricând – de solidaritate și înțelegere.

Acest eveniment reprezintă contribuția specială a României pentru aniversarea ONU, în condițiile în care anul acesta sărbătorim și 65 de ani la aderarea țării noastre la Organizație. Nu întâmplător, factorul cheie care a permis realizarea acestei expoziții este același cu cel care a motivat acțiunea ONU de la crearea sa în 1945 și care garantează succesul pe mai departe al Organizației în demonstrarea „artei unității” dintre națiuni: cooperarea internațională, în beneficiul cetățenilor noștri.

Îmi exprim speranța că, atunci când condițiile o vor permite, lucrările acestei expoziții unice vor fi prezentate și la sediul ONU de la New York, ca gest care să însoțească iniţiativele constante ale României pentru pace și solidaritate între popoare.

Expoziția poate fi vizualizată pe site-ul Fundației Inter-Art Aiud, la următorul link: http://www.inter-art.ro/un2020/.

 

 

Detectiv Sibiu

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

  • 11
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar