Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Zilei Poliției Române

Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Zilei Poliției Române

 

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 25 martie a.c., un mesaj cu prilejul Zilei Poliției Române.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

Poliția Română este o instituție cu un rol esențial în menținerea ordinii publice și în garantarea siguranței tuturor cetățenilor noștri.

În această perioadă, care este una dintre cele mai dificile pe care le-a cunoscut România, dumneavoastră, dragi polițiști, sunteți printre cei care aveți capacitatea de a contribui semnificativ la susținerea eforturilor pentru ca țara noastră să depășească cu bine momentele grele prin care trecem împreună.

Misiunea dumneavoastră este de a proteja oamenii și, în același timp, de a asigura un climat social de echitate, echilibru, siguranță și de încredere.

În acest context dificil, aveți datoria morală să fiți un exemplu de conduită și de responsabilitate pentru cetățenii în mijlocul cărora vă desfășurați activitatea și pe care îi serviți, să faceți dovada încrederii care v-a fost acordată și să aplicați legea cu fermitate, dar și cu respect față de demnitatea umană.

Îndeplinindu-vă îndatoririle cu cinste, integritate și onestitate veți consolida sentimentul de siguranță de care cetățenii au atât de multă nevoie în aceste momente și veți fi de ajutor semenilor noștri.

Dragi polițiști, fiți vigilenți, fiți fermi în aplicarea legii și, în egală măsură, protejați-i pe cei care au nevoie acum de sprijin! Chiar dacă inamicul este unul invizibil, lupta este una cât se poate de reală și este o luptă pe care suntem obligați să o câștigăm.

Vă mulțumesc pentru toate sacrificiile pe care le faceți în această perioadă, pentru profesionalism și curaj, și vă transmit gânduri bune și sănătate, alături de mulțumiri, familiilor dumneavoastră pentru sprijinul și înțelegerea acordate.

La mulți ani!

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar