Pacient cu Coronavirus a scuipat cadrele medicale pentru a le îmbolnăvi

Comportament greu de imaginat din partea unui pacient infestat cu virusul COVID-19. În timp ce medicii îl tratau, acesta își dă masca jos și începe să scuipe pe unde apucă cu intenția de a infecta cât mai multă lume.

Scena șocantă a avut loc la Spitalul Victor Babeș, din București.

Potrivit  Antena3, ”gestul este unul care nu își găsește explicația. Comportamentul nu e anormal, dar e un comportament care însă ne va face pe noi, corp medical, să depunem o plângere după ce acest pacient va ieși bine, pe picioare, sănătos și vesel. Voi face plângerea public.”, a declarat Ioan Emilian Imbri, managerul Spitalului ”Victor Babeș”, din București, luni seara.

Înainte ca dl. Doctor Emilian Imbri să depună plângere, sperăm ca autoritățile să dispună imediat arestarea acestui individ, dovedind că dacă va fi lăsat liber, acesta va face tot posibilul să împrăștie virusul pe unde poate.

Belgian arestat pentru că a lins bara de la metrou

Un caz tot atât de grav a avut loc într-un metrou din Belgia, unde un alt inconștient își lingea degetele apoi aplica saliva pe bara de susținere a metroului. Toată știrea o găsiți  AICI

Revenim cu detalii:

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

 

  • 5.3K
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar