Pavilioanele modulare de la spitalul județean sunt finalizate

Pavilioanele modulare de la spitalul județean sunt finalizate

 

Lucrările la cel mai important obiectiv de investiții al SCJU Sibiu din anul curent, anume  “Amplasarea provizorie și reversibilă construcții modulare secții spital” au fost finalizate în proporție de 100%.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 6.056.100 lei din care 5.899.116,53 lei este valoarea contractului pentru proiectare tehnică și execuție lucrări. Fondurile au fost asigurate de către Consiliul Județean Sibiu, care continuă investițiile pentru asigurarea celor mai bune condiții în cadrul celei mai mari unități sanitare din județ.

Lucrarea constă în realizarea a două pavilioane modulare, amplasate în spatele Pavilionului Chirurgical,  cu o suprafață de circa 750 de mp.

În cadrul primului pavilion se regăsesc următoarele:

  • 4 saloane a două paturi fiecare, dintre care două pentru bărbați și două pentru femei; saloanele vor avea grup sanitar propriu;
  • sală de tratament;
  • cabinet medic șef;
  • cabinet asistent șef;
  • cameră asistente;
  • cabinet pentru rezidenți și studenți.

În cadrul celui de-al doilea pavilion se  regăsesc următoarele:

  • cinci saloane a patru paturi fiecare, dotate cu grup sanitar propriu;
  • un salon cu un pat pentru spitalizare de zi;
  • cabinete pentru medici;
  • cabinet pentru asistente;
  • 3 saloane totalizând 5 paturi pentru arși, de asemenea cu grup sanitar propriu;
  • sală de tratament și mici intervenții pentru pacienții arși;
  • baie de arși dotată cu cadă specială;
  • registratură;

„Cele două module au fost concepute pentru a completa secțiile chirurgicale pentru îngrijirea și tratamentul pacienților, dar în primă fază, în condițiile actuale de pandemie, vor funcționa pentru pacienții COVID. În funcție de evoluția numărului de cazuri, se va reveni la funcția planificată inițial” declară managerul spitalului Liliana Coldea. Dotările și echipamentele au fost furnizate și puse în funcțiune. Saloanele, birourile și sălile de tratament au fost dotate cu mobilier și echipamente medicale.

Paturile prevăzute pentru arși sunt dotate cu rampe de oxigen și aspirație. În celelalte saloane este prevăzută câte o rampă la fiecare două paturi.  De asemenea, construcțiile modulare sunt dotate cu centrală de ventilație și tratare a aerului. Totodată, întreg compartimentul de arși va avea atmosferă și flux de aer controlat pentru prevenirea infecțiilor.

În prezent au fost emise către instituțiile abilitate comunicările privind încheierea lucrărilor, așteptându-se desemnarea participanților din partea acestora pentru încheierea procesului verbal de la terminarea lucrărilor.

 

Detectiv Sibiu

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar