Acțiuni ale polițiștilor vâlceni – hoți de carbune prinși în flagrant

prinși în flagrant

PRINȘI DE POLIȚIȘTI ÎN FLAGRANT DELICT

Polițiștii de ordine publică, din cadrul Poliției Orașului Berbești și posturilor de poliție arondate au depistat în flagrant delict, trei bărbați în timp ce sustrăgeau cărbune.

 

În seara zilei de 28 noiembrie a.c., polițiștii au depistat, în zona Gării Berbești, trei bărbați cu vârste cuprinse între 33 și 58 de ani, în timp ce încărcau într-o autoutilitară, cărbune lignit sortat, ce se afla într-o garnitură de tren.

Cele trei persoane au fost conduse la sediul poliției, pe numele lor fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Cantitatea de cărbune recuperată, respectiv 200 kg, a fost lăsată în custodia lucrătorilor din cadrul Departamentului Exploatarea Miniera Berbești.

INFRACȚIUNE RUTIERĂ

Dosar penal întocmit de polițiști.

 

Polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Drăgășani au oprit pentru control pe raza municipiului, un autoturism condus de un tânăr de 27 de ani, din județul Olt.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit că autoturismul nu este înmatriculat, iar numărul de înmatriculare nu corespunde seriei caroseriei.

Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare.

 

 

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

  • 19
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar