Programul de la Caziere Sibiu să nu se formeze cozi

Stimați cetățeni,

 

Prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de corona virus reprezintă una din prioritățile Poliției Sibiene. Iar în acest context, vă reamintim faptul că zilnic, pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar de la ghișeul aflat la reședința I.P.J. Sibiu (mun. Sibiu, str. Revoluției nr. 4-6), sunt alocați 2 lucrători timp de 5 ore, cu posibilitate de prelungire dacă este nevoie.

Vă recomandăm să folosiți acest interval de timp și să evitați aglomerările, mai ales la deschiderea programului. Timpul maxim de eliberare a unui certificat de cazier judiciar este de 5 minute, inclusiv cu completarea cererii.

Eliberarea certificatelor de cazier judiciar se efectuează conform următorului program:

Luni 830 – 1330  
Marți 830 – 1330  
Miercuri   1300 – 1800
Joi 830 – 1330  
Vineri 830 – 1330  

 

 

De asemenea, vă informăm că în această perioadă se pot transmite cereri pentru eliberarea certificatelor de cazier și pe adresa de mail [email protected]. În acest caz eliberarea certificatului de cazier judiciar se face în termen de 3 zile de la data trimiterii, iar solicitantul se va prezenta personal pentru ridicarea certificatului de cazier judiciar, având asupra sa cartea de identitate în original și în termenul de valabilitate.

 

Precizăm că aceste măsuri sunt în interesul ambelor părți, fiind măsuri de autoprotecție.

 

Detectiv Sibiu

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

  • 11
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar