Ziarul care tine cu romanul

Sibian urmărit ca în filme în Ruși – A consumat cannabis, metamfetamină și circula fără permis

La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 12,30, pe DN 14, la ieșirea din localitatea Ruși, șoferul unui autoturism condus spre Mediaș a depășit neregulamentar chiar o autospecială a Serviciului Rutier Sibiu, circulând și cu viteza de 127 km/h pe un sector de drum cu o viteză maximă admisă de 70 km/h. Polițiștii rutieri l-au urmărit pe șofer pe o distanță de aproximativ 6 kilometri, la ieșire din localitatea Șeica Mare reușind blocarea mașinii în cauză.

La volan a fost identificat un medieșean în vârstă de 30 de ani, din primele verificări reieșind faptul că nu deține permis de conducere.

Din cauza faptului că bărbatul se manifesta neobișnuit, polițiștii l-au testat cu aparatul DRUGTEST, rezultatul fiind pozitiv la Cannabis-5 și Methamphetamină.

Ulterior, medieșeanul a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în corp.

Astfel, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive.

 

Detectiv Sibiu

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

  • 7
  •  
  •  
  •  
  •  
Share on facebook
Share