Tânăr arestat pentru furt în Cluj

Tânăr arestat pentru furt

Polițiștii clujeni au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr bănuit de comiterea unei tâlhării pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Ulterior, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

La data de 4 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul Poliției municipiului Gherla, au pus în aplicare un mandat de aducere pe raza municipiului Gherla.

Astfel, a fost depistat și reținut un bărbat în vârstă de 24 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Conform cercetărilor efectuate, la data de 1 octombrie a.c., în jurul orei 03:30, cel în cauză ar fi deposedat un tânăr de telefonul mobil, asigurându-și scăparea prin întrebuințarea de violențe.

Persoana vătămată – un tânăr de 26 de ani, din comuna Jucu, a reclamat un prejudiciu de circa 5.000 de lei.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către magistrați, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

  • 13
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar