Țigări în valoare de peste 93.000 lei confiscate la frontiera de nord

Țigări în valoare de peste 93.000 lei confiscate la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit, în urma unei acţiuni desfăşurate pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de competenţă, aproximativ8.000 pachete cu țigări de provenienţă ucraineană, ce urmau să fie comercializate pe piața neagră din zonă. Țigările în valoare totală de 93.483 lei au fost ridicate în vederea confiscării iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă  a frontierei de stat.         

În data de 12 septembrie a.c., la nivelul ServiciuluiTeritorial al Poliției de Frontieră Suceava a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, un echipaj al poliției de frontieră  a observat un grup de persoane care transporta de la frontiera de stat spre localitatea Falcău, mai multe colete voluminoase.

Imediat, colegii noștri au acționat pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat echipajul poliției de frontieră au abandonat coletele și au fugit în pădure.

Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce,  polițiștii de frontieră au tras șase focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată, cei în cauză nu s-au oprit.

Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

La fața locului au fost descoperite 16 colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul serviciului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 7.990 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 93.483 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă  a frontierei de stat, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

 

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Detectiv Sibiu

  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar