Verificare RO-ALERT în județul Vâlcea

Luni 22.07.2019, în intervalul orar 10.00 – 12.00  la nivelul județului Vâlcea vor fi alertate următoarele localități Voineasa, Mălaia, Brezoi, Câineni, Racovița, Boișoara, Titești, Perișani, Călimănești, Sălătrucel, Berislăvești, Băile Olănești, Muereasca, Bujoreni, Dăești, Runcu, Păușești Măglași, Vlădești, Stoenești și Bunești.

În perioada 18-30 iulie ac. (cu excepția zilelor de 20, 21, 27 si 28 iulie), în intervalul orar 09.00 – 12.00, la nivelul județului Vâlcea, va avea loc o nouă rundă de testări ale Sistemului RO-ALERT. Activitatea are scopul de a examina funcționarea sistemului, prin transmiterea unor mesaje de test către telefoanele mobile aflate în raza celulelor de telefonie mobilă din anumite zone.

Avertizarea va fi transmisă și la o parte din locuitorii din localitățile vecine zonei alertate. Aceasta este cauzată de releele de telefonie mobilă care au raza de acoperire ce depășește limita unei localități.

Tlefoane configurate

Telefoanele configurate pentru recepția mesajelor RO-ALERT și care se vor afla în aria de acoperire a celulelor din zonele selectate pentru  testare vor recepționa următorul mesaj „TEST! Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului RO-ALERT. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție” . Modurile de afișare și sunetele de avertizare sunt diferite în funcție de modelele telefoanelor mobile.

Pentru a primi mesajele transmise de IGSU si structurile sale teritoriale, recomandăm cetățenilor să se asigure că pe terminalele mobile sunt realizate setările corespunzătoare. Informațiile privind configurarea telefoanelor, în funcție de model și de operatorul de telefonie mobilă, sunt puse la dispoziția publicului pe portalul www.ro-alert.ro și pe site-urile operatorilor publici de rețele de comunicații mobile.

Asigurăm opinia publică asupra necesității și utilității derulării acestor activități de testare a sistemului. Din momentul operaționalizării Sistemului RO-ALERT (septembrie 2018) și până în prezent, au fost transmise peste 400 de mesaje de avertizare a populației, în situații reale. Fenomene meteorologice periculoase prognozate, inundații sau viituri, degajări mari de fum în urma incendiilor sau prezența unor animale sălbatice periculoase în zone locuite (urși), toate aceste situații au impus avertizarea cetățenilor din zonele vizate, în timp real, prin Sistemul RO-ALERT. Astfel, populația a fost informată de existența pericolului imediat și a putut adopta măsurile de autoprotecție.

Ce este Sistemul RO-ALERT?

Sistemul RO-ALERT permite difuzarea mesajelor de tip Cell Broadcast destinate avertizării şi alarmării populaţiei în situaţii de urgenţă, pentru adoptarea comportamentului necesar autoprotecţiei în caz de urgenţă majoră.

Operatorul Sistemului RO-ALERT are la dispoziție o hartă digitală pe care poate selecta/desena zona în care trebuie difuzat mesajul de avertizare. Celulele rețelelor de comunicații mobile ale furnizorilor de servicii de comunicații mobile din zonele selectate vor difuza mesajul de avertizare tuturor telefoanelor mobile compatibile și configurate corespunzător care se afla in acele zone.

Când se transmit mesaje RO-ALERT?

Mesajele sunt difuzate doar in situații majore de urgenta, în zonele afectate. Sistemul RO-ALERT este folosit în situații majore în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile.

Ce tipuri de telefoane recepționează mesajele RO-ALERT?

Mesajele RO-ALERT pot fi recepționate pe întreg teritoriul României acolo unde există semnal GSM 2G/3G/4G. Nu contează dacă aveți servicii de tip abonament sau prepay și nu se percep costuri sau taxe pentru recepționarea mesajelor RO-ALERT. În situația în care telefonul nu este pornit sau nu are semnal, nu pot fi primite alerte.

Nu este nevoie sa aveți telefoane de tip smartphone pentru a recepționa mesajele de tip RO-ALERT.

Informații referitoare la compatibilitatea telefoanelor mobile cu sistemul RO-ALERT sunt disponibile in secțiunea Configurare telefon, de pe portalul www.ro-alert. ro

 

Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice

  • 21
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă-ne un comentariu

avatar