MINIVACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!

 

 

Polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, politie rutieră, investigații criminale,  investigarea criminalității economice, polițiști de la arme, explozivi şi substanțe periculoase şi luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor fi la datorie în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie a.c., pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, dar şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Poliţiştii sibieni vor acţiona zilnic, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, precum şi pentru verificarea respectării măsurilor impuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.

Polițiști rutieri și de ordine publică vor acţiona zilnic pe întreaga reţea de drumuri din județul Sibiu, pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului rutier. Pentru prevenirea accidentelor de circulație, menținerea unei atitudinii prudente în trafic și în vederea prevenirii excesului de viteză, polițiștii rutieri vor utiliza aparatura radar din dotare, inclusiv dispozitivele TrueCam.

De asemenea, polițiștii de la poliţia transporturi vor asigura măsurile de ordine publică în trenurile de călători, în staţii şi triaje de cale ferată.

Poliţiștii sibieni recomandă tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece minivacanța de 1 Decembrie în siguranţă!

 

RECOMANDĂRI PENTRU O MINIVACANȚĂ ÎN LINIȘTE ȘI SIGURANȚĂ

Pentru sănătatea și siguranța dumneavoastră, vă rugăm să respectați toate normele de protecție sanitară și să evitați deplasările în locurile publice care nu sunt necesare. Este o perioadă în care, cu toții, forțe de ordine și cetățeni, trebuie, mai mult ca niciodată, să formăm o singură echipă, în lupta împotriva acestui nou virus.

Recomandări utile:

-dotați autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece;

-verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți și prognozele meteo;

-verificaţi funcţionarea sistemelor de degivrare şi de lumini, echipaţi autoturismul cu lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/nisip şi lanţuri antiderapante;

-evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului;

-nu uitaţi că în cazul în care partea carosabilă este alunecoasă, pentru a încetini trebuie folosită frâna de motor

-pentru a putea opri în condiţii de siguranţă în situaţia în care autovehiculul care circulă în faţă frânează brusc, trebuie mărită distanţa în mers.

Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.

În condiţii de temperaturi scăzute, chiar şi când drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului. De aceea, evitaţi deplasările pe drumurile publice, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.

Acționați pedala de accelerație cu moderație atunci când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului și pe ceilalți participanți la trafic.

Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă, și reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.

Nu folosiţi telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”. Totodată, evitaţi să conduceţi dacă sunteţi obosiţi şi nu consumaţi alcool!

Pentru pietoni recomandăm să sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului sau în condiţii de vizibilitate redusă, şi să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor. De asemenea, nu vă îngustaţi câmpul vizual cu articole de vestimentaţie voluminoase şi traversaţi prin locurile permise, după ce vă asiguraţi că şoferii au observat intenţia de a traversa şi fără a vă grăbi, pentru ca aceştia să aibă timpul necesar pentru a opri în condiţii de siguranţă.

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.

Poliţiştii sibieni vor fi zilnic la datorie, pe toată durata minivacanței prilejuită de Ziua Națională a României, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranța cetăţenilor, precum și pentru respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

 

Detectiv Sibiu

Give a Comment